Vilievo este un roman de fictiune speculativa despre memorie, trauma si transcomunicare. Denumirea apartine unui loc pe harta unei posibile Slavonii, un loc energetic cu sens opus, poate chiar propria reflexie intr-o oglinda. In monologul de inceput, transcris dintr-o inregistrare care pare venita din locuri indepartate, o voce singuratica ne ofera imaginea unui aproape nelocuite Slavonii, pierduta in vara si praf. La final, citim comentariile obsesive apartinand memoriilor ingalbenite ale unui om care a trait intampinarile celui de-al Doilea Razboi Mondial. Spatiul intunecat dintre inceput si final este ocupat de transcrierea dura a unui dialog demascator, a cautarii riscante a unui loc in care o poveste noua poate sa inceapa.