AspiraÅ£ia omului către veÅŸnicie, în basmul lui Ispirescu, trebuie văzută ca aspiraÅ£ie către perfecÅ£iune, către purificarea individului fie ÅŸi numai în sens moral, iar neputinÅ£a păstrării ei, după ce a fost obÅ£inută, nu este mărturia unui eÅŸec, ci acceptarea destinului, a condiÅ£iei umane, odată ce această purificare simbolică a fost realizată. Succesul aventurii nu trebuie căutat în păstrarea veÅŸniciei, ÅŸi nici în pierderea ei, ci în trecerea între cele două stări dialectice prin ÅŸi datorită facultăţii magice a memoriei, care reprezintă o formă subiectivă, superioară, a cunoaÅŸterii.  Mircea ANGHELESC