Intr-o lume post-pandemica, cand limbajul, sub asediul unor realitati neobisnuite, se straduieste sa numeasca angoase noi cu vorbe vechi, poeziei ii revine un rol de medi­ator.In lipsa constrangerilor obiectivului, ea ne fixeaza in universal cu penita delicata a metaforei si a alegoriei, mai degraba decat prin incizia precisa a denotativului.