Poetul Teo Cabel valseaza cu nonsalanta printre poetici diverse, mai vechi si mai atasate metaforei, mai noi si mai aproape de naratiune. Autor matur si sigur de sine, arborand cam tot timpul un suras autoironic, dar bland, Teo Cabel incearca sa regaseasca punctul zero al umanitatii cu eleganta si simplitate: mangaierea ta, trezirea mea/ dialogul orizontal al trupurilor/ terminat cu priviri imbratisate/ tu eva, eu adam. El este instalat confortabil in propriu-i univers liric de care stie sa se bucure. - Horia Garbea M-a invitat acasa n Intre coperte albastre n m-a plimbat pe toate foile scrise si nescrise. n Colturi de stele topite curgeau in timpul risipit. n Intr-o iarna n Visul s-a spart in marginea diminetii n ca un ou pentru omleta.