Neamul Soimarestilor (1915) este unul dintre putinele romane istorice ale literaturii romane care ne ofera o fresca vie a vemurilor de demult. Era - cum precizeaza scriitorul - in anul Mantuitorului 1612, pe vremea cand infloresc teii. Neamul Soimarestilor ramane, intr- adevar, un roman al tariei de caracter. Ca si romanul Soimii cu multa varsare de sange. Profund cunoscator al trecutului poporului sau, scriitorul a creat chipuri de tarani - razesi - darji si ne-nfricati, insufletiti in actiunile lor de spirit de dreptate, demnitate si curaj. In realizarea acelor chipuri, Mihail Sadoveanu a pus o parte din fiinta sa. Neamul Soimarestilor va ramane inca multa vreme unul dintre cele mai realizate romane istorice ale literaturii noastre. Prin scrisul lui Mihail Sadoveanu, recunoastem in autorul romanului Neamul Soimarestilor pe descendentul acelor razesi care au infruntat veacurile si asupririle dinauntru si din afara care ne-au lasat noua darzenia si durerea lor cristalizate in cantecul batranesc, in doina taraganata, in balada si legenda. Si insusi marele scriitor, Ceahlaul literaturii noaste, maret prin scrisul sau ca si masivul ce strajuieste Carpatii batranei Moldove, pe care a cantat-o si a dorit-o pana in clipa cand Mireasa Neagra in ziua de 19 octombrie 1961, l-a rapit poporului sau, insusi el, cantaretul omului si al naturii fala si mandrie a literaturii noastre, isi afirma puternicul atasament fata de acei batrani sfatosi, care i-au incantat viata cu amintirea si traditiile lasate si a caror zbuciumare la randul sau a cantat-o: Bunicii mei sunt stranepotii acelor oameni. Si aceasta istorisire de acum trei sute de ani, din vremea cand stramosii erau inca darji, am scris-o in linistea unei prisaci, avand in inima mea rasunetul durerii lor.