Jurnalul asteptarii se inrudeste cu Jurnalul fericirii. Pana la urma, este vorba tot despre un fost detinut politic, in care unii dintre noi il vor recunoaste pe Dinu Pillat, care, dupa ce este eliberat, face o serie de insemnari despre lucrarea lui Antihrist in istorie. Imbinare de realism si miraculos, cartea ajunge la un deznodamant surprinzator. Ceea ce observa fostul detinut este tocmai conditia lumii noastre, a lumii actuale, sfasiate intre obsesia patologica a unui consum orb si aspiratia spre o clarviziune salvatoare. Ceea ce ma uimeste la Dan Stanca este nu atat usurinta cu care scrie, unul dupa altul, romane bune si foarte bune, dovedind o productivitate literara rara la noi, mai ales la acest nivel. Ci faptul ca, intr-o epoca a simulacrelor si a literaturii de unica folosinta, scrie romane incarcate de spiritualitate, infuzate de o tematica umana profunda, fara a fi o clipa ridicol, exaltat sau eseistic. (Razvan Voncu)