În devenirea ființei istorice, timpul rostirii îl include şi pe Constantin Noica, un alt semădău preocupat de cuvintele şi sufletul limbii române, de gândul ce se înfiripă în orizontul universalului. Noica dă seama de cultura română și, mai ales, de posibilitatea rostirii filosofice. Pentru el, limba română este o limbă care poartă cu ea întregul logos-ului, chiar dacă nu este limbă universală , fiind astfel potrivită să însuflețească gândirea și să-i dea întruchipări originale. (Florea Lucaci