Desi a fost in general bine primit imediat dupa aparitie de cri­tica de intampinare in exercitiu (au scris favorabil Perpes­si­cius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o naratiune de performanta, la nivelul capo­do­perelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) si Padurea span­zuratilor (1922). Criticii (in mod special Pompiliu Constan­ti­nes­cu) i-au reprosat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzationala, fie artificiozitatea conflictului melo­dra­matic. Autorul insusi a marturisit in jurnal usurinta cu care a scris micul roman intr-o perioada de tatonare si mo­bi­li­za­re a eforturilor de constructie pentru Rascoala. Transcrie­rea finala a romanului, in august 1927, a avut totusi dificul­ta­ti­le ei, datorita indoielilor autorului, suspiciunii ca naratiunea su­fera de artificialitate: Parca e ceva livresc in viata pe care o tra­iesc figurile - noteaza scriitorul in jurnal la data de 8 au­gust 1927.