În recentul său Eseu despre perdantul radical, Hans Magnus Enzensberger combină investigaţia psihologică şi analiza sociologică în scopul de a elabora un portret al atentatorului sinucigaş. Ura perdantului radical, pentru care viaţa celorlalţi, dar şi cea proprie n-au nici o valoare, se trage din complexe de inferioritate şi se manifestă într-o optică ce caută mereu la alţii vina pentru propria stare deplorabilă.Dacă în trecut exemplul cel mai proeminent pentru o societate dominată de perdanţi este oferit de ascensiunea naţional-socialismului în Germania, Enzensberger argumentează că singurul colectiv de perdanţi activ astăzi la scară globală provine din lumea musulmană.Delimitând net societatea islamică şi cultura ei bogată de fanaticii islamişti , el arată cum contrastul dintre istoria glorioasă şi declinul ulterior se constituie, pentru un grup restrâns de oameni, într-o ofensă narcisistă ce pretinde compensarea prin violenţă.Citiţi fragmente din carte pe Liternet.