Brancusi avea darul sa-si exprime in cateva fraze scurte gandurile despre arta, despre creatie in general si despre propria creatie, despre viata. El scria toate acestea intr-o limba personala, intr-o franco-romana aproximativa, dar fermecatoare pentru prietenii lui, o limba care nu tinea cont de normele gramaticale. Aceasta particularitate se adauga aurei sale de artist ganditor, influentat de filosofia orientala, contribuind la constituirea unei imagini misterioase, aproape mistice. Spusele sale, adesea aforisme, au fost reluate, transformate, publicate in numeroase carti, in franceza, engleza, italiana si romana, sub diverse forme pana cand insusi sensul gandirii sale a fost deformat. Doina Lemny reuneste pentru prima data notele sale de atelier – diverse fraze, aforisme si chiar texte literare scrise de Brancusi – preluandu-le in forma in care le-a scris artistul, pastrate si clasificate in Fondul Brancusi de la Biblioteca Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris. „Simplitatea nu este un scop in arta, dar ajungi la simplitate fara voia ta apropiindu-te de sensul real al lucrurilor. Simplitatea este complexitatea insasi si trebuie sa te hranesti din esenta ei ca sa-i cunosti valoarea. Simplitatea este complexitatea rezolvata.” „Oamenii ingusti la minte nu vad decat carcasa – le scapa esenta lucrurilor.” „Fiecare materie are individualitatea ei proprie pe care nu putem s-o distrugem dupa voia noastra, ci doar s-o facem sa vorbeasca propriu-i limbaj.” „Cioplirea directa este adevaratul drum catre sculptura, dar si cel mai rau pentru cei care nu stiu sa mearga. Si, in definitiv, cioplire directa sau indirecta nu inseamna nimic. Ceea ce conteaza e lucrul implinit.” „Pentru a face arta libera si universala, trebuie sa fii Dumnezeu ca sa creezi, Rege ca sa poruncesti si sclav ca sa executi.” Constantin BRANCUSI (1876-1957) este un artist a carui personalitate este o imbinare intre „taranul de la poalele Carpatilor” si artistul modern din Montparnasse care a stiut sa-si croiasca propria cale, independent de toate curentele artistice ale inceputului de secol XX, si sa-si impuna propria viziune despre sculptura. Aceasta i-a permis s-o revolutioneze in profunzime. Asimiland toata invatatura de la prima scoala care l-a format, Scoala de Arte si Meserii de la Craiova, apoi de la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti si din practica la atelierul marelui Rodin, artistul roman a creat o opera innoitoare prin dialogul pe care l-a initiat cu materia si care i-a permis sa mearga dincolo de aspectul strict figurativ si sa caute esenta fiintei. In tot acest proces, a acordat timpului un rol important si a reflectat indelung asupra fiecarei teme, reluand-o pana la a-i dezvalui sensul.